12-29-2017, 01:08 PM
Eşec cu repetiţie pentru Dinamo. La fix o săptămână de când a fost eliminată de Minaur din optimile Cupei, campioana României a pierdut la Baia Mare şi meciul din etapa a 15-a a Ligii Zimbrilor.
Întâlnirea, prima cu Sebastian Bota pe banca alb-roșiilor, a început după un moment de reculegere în memoria Regelui Mihai.
Gazdele aveau două goluri avantaj la pauză, 12-10, deşi au avut patru jucători absenţi. Dinamo l-a pierdut pe Mousavi în ultimul minut - iranianul a ajuns la a treia eliminare, după ce l-a pus la pământ pe Căbuţ, iar oaspetii au pierdut cu 25-27.
"O să sărbătorim această victorie pentru că data trecută (nr. după meciul din Cupă) am zis să ne concentrăm nu să sărbătorim. Fiecare victorie care vine după un asemenea efort trebuie sărbătorită" a declarat la final Răzvan Pop.
"E a doua înfrângere într-o săptămână aici și se pare că încă traversăm o formă proastă" a recunoscut dinamovistul Daniel Bera.
![[Image: MDYwJmg9NTk2Jmhhc2g9MjNiNjY1NWU5MzU4OTVm....thumb.jpg]](https://s.iw.ro/gateway/g/ZmlsZVNvdXJjZT1odHRwJTNBJTJGJTJG/c3RvcmFnZTAxdHJhbnNjb2Rlci5yY3Mt/cmRzLnJvJTJGc3RvcmFnZSUyRjIwMTcl/MkYxMiUyRjE0JTJGODU1ODQxXzg1NTg0/MV9oYW5kYmFsX2RpbmFtby5qcGcmdz0x/MDYwJmg9NTk2Jmhhc2g9MjNiNjY1NWU5MzU4OTVmNjdlODY5YWFjNjk3NTlhNTM=.thumb.jpg)